Realitate și minciună

ECHILIBRU

Din motive asupra cărora nu vreau să speculez, a revenit în dezbaterea publică o temă veche de opt ani: corectitudinea alegerilor prezidențiale din 2009. Spre surprinderea mea, și în totală neconcordanță cu realitatea, aceea de atunci, la care se adaugă amănunte necunoscute în epocă, Cosmin Gușă, patronul neconsolat al unei televiziuni suferinde, îmi atribuie mie eșecul candidatului PSD, Mircea Geoană. Afirmațiile sale constituie o minciună, pe care nu mă sfiesc s-o consider ordinară.

Faptele îi contrazic minciunile. Indiferent de rezultatul de atunci, Mircea Geoană a câștigat alegerile în țară; votul din străinătate a schimbat rezultatul final. PSD s-a mobilizat exemplar, nu, cum afirmă Cosmin Gușă, nu s-a implicat, la sugestia mea. Da, am avut un diferend cu Mircea Geoană, la începutul lui 2005. Dar eu am o responsabilitate față de partid, în primul rând. Am trecut peste acel moment din 2005, deloc plăcut, și am susținut candidatura sa.

Dacă în…

Vezi articol original 142 de cuvinte mai mult

Anunțuri

Prof. dr. Pavel Chirilă: 10 reguli de aur pentru a preveni cancerul. ”Evitați fructele și legumele care arată foarte bine”

Blackjack's Blog

Prof. dr. Pavel Chirilă: 10 reguli de aur pentru a preveni cancerul. ”Evitați fructele și legumele care arată foarte bine”

În cartea sa  „Prevenirea cancerului-un studiu economic comparat”, prof. dr. Pavel Chirilă a explicat cum să ne ferim de factorii care pot declanșa apariția cancerului. Iată 10 reguli cu care ținem boala la distanță.

NU FUMAŢI!

Fumatul este cancerigen prin mai mulţi factori: nicotina, aditivii chimicinumiţi sosuri în industria tutunului (în număr de peste 600 care definesc anumite branduri de ţigări) care sunt arşi la 800 de grade celcius şi ingeraţi în ţigări dezvoltă factorii cancerigeni şi Poloniul radioactiv, pe care tutunul îl absoarbe din sol.
“România are incidenţa cea mai mare la cancerul pulmonar dintre toate ţările europene. Este simplu de înţeles, pentru că şi incidenţa fumatului, la persoanele adulte din România este de 27%. Un sfert din populaţia României fumează zilnic 2, trei euro. Cancerul…

Vezi articol original 1.092 de cuvinte mai mult

Alegerea este a noastră

Blackjack's Blog

Alegerea este a noastrăAlegerea este a noastră prezintă concepțiile despre lume ale unor vizionari care se întreabă cum ar fi dacă am folosi știința și tehnologia în beneficiul oamenilor și al naturii. De-a lungul istoriei, omenirea și-a stabilit de multe ori obiective aparent imposibil de atins. A demonstrat de fiecare dată, însă, că are capacitatea și determinarea necesare pentru a le îndeplini.

Acest potențial incredibil este descris pe îndelete în dechiderea documentarului Alegerea este a noastră, când fostul astronaut și astronom al NASA Jeff Hoffman vorbește despre gloria curselor spațiale. Cu voință și ingeniozitate de neegalat, am creat uneltele și tehnologiile necesare pentru a explora ceea ce odinioară le era rezervat doar „vrăjitorilor” de la Hollywood, în filmele lor.

Dar chiar și din stratosferă se vede că provocările pe care le avem de înfruntat aici, pe planeta Pământ, sunt astăzi mai presante ca niciodată. Din navetele spațiale pe care le-a pilotat de-a lungul…

Vezi articol original 283 de cuvinte mai mult

Regenerating Public Health: Beyond Obama and Trump

As evidenced by the 2016 primary and general elections, Americans–Democrats, Republicans, Greens, and Independents–want real change, radical change, not just “business as usual.” That’s why Sen. Bernie Sanders (I-Vt.) nearly won the Democratic Party nomination in 2016 with his call for a “Revolution,” including Medicare for All, reining in Wall Street, higher taxes on corporate …

Sursă: Regenerating Public Health: Beyond Obama and Trump

Chinezii au inaugurat cel mai înalt pod din lume. VIDEO

Blackjack's Blog

Autorităţile chineze au inaugurat, joi, cel mai înalt pod din lume, după lucrări care au durat trei ani, relatează postul chinez CCTV.

Podul a fost construit în provincia Guizhou, în sud-vestul Chinei, un proiect demarat în anul 2013 care a costat circa un miliard de yuani (143 de milioane de dolari). Situat între mai multe defileuri din zona Baipanjiang, podul are lungimea de 1.341 de metri şi are, în punctul cel mai ridicat, înălţimea faţă de sol de 565 de metri, fiind practic cel mai înalt din lume.

În provincia Guizhou erau deja şapte din cele mai înalte zece poduri din China.

Podul Beipanjiang este parte a autostrăzii care face legătura între oraşele Hangzhou (provincia Zhejiang) şi Ruili (Yunnan). Sursa : gandul.info

Vezi articol original